Universitatea de Medicină va avea o alee cu 26 de busturi ale unor medici şi savanţi din Moldova (VIDEO)
Universitatea de Medicină va avea, anul viitor, o alee unde vor fi instalate busturile ale 26 de personalităţi notorii din domeniul medicinii din ţara noastră. Aleea va fi inaugurată la aniversarea a 70-a de la fondarea celei mai importante instituții de învăţământ medical din Moldova.
Nouă sculptori muncesc la realizarea busturilor. În decurs de șapte luni, artiştii au elaborat 21 de machete, iar până în primăvară, toate statuile vor fi turnate în bronz.
"Cerința clientului este ca bustul să semene cu persoana sculptată, iar pentru asta artistul trebuie să identifice acele proporții care ar scoate în evidență caracterul", a declarat sculptorul Veaceslav Zaiţev.
Un bust va avea o înălțime de 90 de centimetri și va fi creat din bronz. Pentru postament se va folosi însă granitul. Acesta va fi de un metru și 85 de centimetri.
Aleea medicilor și savanților va fi inaugurată în preajma unui bloc nou, în care va fi amplasat Muzeul Medicinii Moldovei, dar şi o bibliotecă și o sală de conferințe.
Busturile vor fi amplasate pe ambele părți ale aleii. În mijloc vor fi instalate și cinci fântâni arteziene. De aici nu vor lipsi arbuștii și florile.
Savanții ale căror busturi vor fi instalate pe alee au fost selectați de către profesorii și studenții Universității de Stat de Medicină. Printre ei se vor regăsi Toma Ciorbă, Nicolae Testemițanu, Chiril Draganiuc și Natalia Gheorghiu.
”Următoarele personalități sunt rectorii din perioada 1945-1994. Personalitățile au fost selectate după criteriile: întemeietorii de școli profesionale și o pleadă deja din profesori moderni, autohtoni” prorector pe educație și probleme sociale, Universitatea de Medicină, Emil Ceban.
Valoarea proiectului este de cinci milioane de lei și este realizat în cadrul unui parteneriat public-privat.
- Au promis că vor lupta pentru viaţa pacienților. Tinerii înmatriculaţi la medicină au depus jurământul lui Hipocrate
- Inovaţie ştiinţifică în Moldova. Cercetătorii în medicină vor să trateze ciroza prin utilizarea celulelor stem
- O nouă profesie! Doctorii din ţara noastră vor putea face rezidențiatul în domeniul medicinii sportive