canal tv
Un cetățean al Coreei de Nord a încercat să traverseze frontiera Republicii Moldova în baza unor acte false. Acesta a fost deconspirat, ieri, în punctul de trecere Criva, pe sensul de intrare în țară.
Bărbatul s-a prezentat pentru verificări, fiind pasager într-un automobil. Acesta a prezentat un pașaport pretins a fi eliberat de către autoritățile din Ungaria, care s-a dovedit a fi fals. Totodată, asupra suspectului a fost depistată și o carte de identitate ungurească, la fel falsă.
Audiat, străinul a recunoscut că ambele documente au fost obținute la Kiev, Ucraina, contra sumei de 15 000 de dolari. Ca urmare, bărbatului i-a fost refuzată intrarea în Republica Moldova.
Cazul este cercetat în continuare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Documentele au fost ridicate și transmise spre expertiză.