Unul arvoneşte, altul plăteşte. Reţinut de CNA după ce a luat mită grasă pentru perfectarea unui permis de conducere
ziarulnational.md
canal tv
950 de euro și 6800 de lei pentru un permis de conducere. Atât a oferit un bărbat pentru ca fiul lui să susţină examenele teoretice şi practice pentru a obţine permisul de conducere.
Suspectul ar fi spus că are influență asupra funcționarilor din cadrul Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto din Cahul și asupra responsabililor de la Școala auto din localitate și că îi poate determina să favorizeze candidatul să susțină probele teoretice și practice.
Pentru că nu s-a ţinut de cuvânt, a fos denunţat ofiţerilor Centrului Naţional Anticorupţie.
Astfel, suspectul, originar din Cahul, a fost reţinut pentru 72 de ore pentru trafic de influenţă. El a fost plasat în Izolatorul de detenție provizorie al Inspectoratului de poliție Cahul.
În acest caz, denunţătorul nu riscă nimic, iar cel care a luat 950 de euro şi 6.800 de lei ar putea plăti o amendă de până la 150 de mii de lei sau până la şase ani de închisoare.
Potrivit CNA, suspectul mai figurează într-un dosar, tot pentru trafic de influenţă. Acolo i-a fost atribuit statutul de învinuit. Dosarul este pe rol de anul trecut.