Unul din cei 33 de mineri chilieni a participat, duminică, la maratonul New York-ului
Deşi a stat în subteran mai mult de două luni, Edison Pena, unul din cei 33 de mineri chilieni rămaşi blocaţi în mina San Hose, se află într-o formă fizică excelentă. El a participat, duminică, la maratonul oraşului New York, unde a cucerit inimile spectatorilor.
Pena a ajuns la finiş în cinci ore şi aproximativ 41 de minute, în aclamaţiile sutelor de mii de oameni, care au asistat la cursă. Acesta a alergat, chiar dacă are o rană la un genunchi. "A meritat să particip la acest maraton, pentru că am vrut să motivez oamenii. Vreau să-i conving că pot face ceea ce şi-au propus în viaţă", le-a declarat Pena reporterilor după maraton. În vârstă de 34 de ani, Edison Pena este un mare iubitor de sport. În cele peste două luni petrecute la 700 de metri sub pământ, "minerul atlet" alerga zilnic între 5 şi 10 kilometri prin galeriile minei San Jose. Pena şi-a etalat talentele şi la postul de televiziune CBS. Jovial şi plin de energie, Edison a glumit cu moderatorul şi spectatorii şi chiar a cântat. Mare admirator al lui Elvis Presley, Edison a interpretat cu patos o melodie a regelui rock'n'roll şi a imitat gesturile artistului său preferat.