Unul din cinci Mac-uri este infectat cu viruşi informatici
Calculatoarele produse de Apple sunt considerate a fi scutite în mare parte de viruşi, însă situaţia reală e oarecum diferită: Unul din cinci este infectat cu programe malware.
Producătorul de soluţii anti-virus Sophos a analizat aproximativ 100.000 de Mac-uri şi a descoperit că unul din cinci este infectat, scrie realitatea.net cu referire la tgdaily.com.
Nu este vorba doar de viruşi creaţi special pentru calculatoarele Apple, ci şi de viruşi specifici sistemului de operare Windows. Deşi malware-urile Windows nu prezintă "simptome" decât în cazul în care posesorii de Mac-uri au instalate atât sistemul de operare Mac OS X cât şi Windows, acesta se poate răspândi totuşi la alte calculatoare.
Potrivit specialiştilor Sophos, unul din 36 de Mac-uri coţin malware specific sistemului de operare Mac OS X.
Ultimul incident de acest gen s-a petrecut de curând, când peste 600.000 de Mac-uri au fost infectate cu troianul Flashback.
Hackerii consideră Mac-urile drept o ţintă uşoară, pentru că posesorii acestora nu obişnuiesc să-şi instaleze programe anti-virus şi au venituri mai mari decât persoanele care deţin PC-uri.