Unul dintre cei mai bogaţi albanezi din lume va fi preşedintele Kosovo
Unul dintre cei mai bogaţi albanezi din lume, Behgjet Pacolli, va fi preşedintele Kosovo. Decizia a fost luată în baza unui acord încheiat după alegerile parlamentare anticipate de la sfârşitul anului trecut.
Scrutinul din decembrie a fost câştigat de Partidul Democratic al Kosovo, condus de premierul Hashim Thaci. Funcţia de preşedinte al ţării a fost negociată între această formaţiune şi partidul Alianţa pentru noul Kosovo, condus de Pacolli.
Cele două formaţiuni politice s-au înţeles şi asupra structurii următorului guvern. Partidul lui Thaci va păstra funcţia de prim-ministru şi va mai avea un vicepremier şi opt miniştri, precum şi preşedinţia Parlamentului. Şi partidele care reprezintă minorităţile etnice din Kosovo vor avea miniştri în viitorul Guvern.