Unul dintre cei mai bogați oameni din lume își întreabă urmăritorii de pe Twitter cum să-și doneze banii
Miliardarul Jeff Bezos, fondatorul Amazon.com Inc, a apelat la o sursă neobișnuită de inspirație privind modul în care să-și doneze o parte din avere: Twitter, relatează joi Reuters.
"Vreau ca mare parte din activitatea mea filantropică să-i ajute pe oameni aici și acum — pe termen scurt — la intersecția dintre nevoia urgentă și impactul de durată", a scris într-o postare pe Twitter Bezos, unul dintre cei mai bogați oameni din lume cu o avere de peste 76 de miliarde de dolari, scrie agerpres.ro.
"Dacă aveți idei, răspundeți la acest tweet cu ideea în cauză (dacă credeți că această abordare este greșită, mi-ar plăcea să aud și asta)", a adăugat el.
Demersul pare să semnaleze o schimbare a modului în care Bezos abordează filantropia, notează Reuters. Miliardarul și-a investit mare parte din averea sa obținută cu Amazon în explorarea spațiului, prin intermediul companiei sale Blue Origin. De asemenea, el a susținut Fundația familiei Bezos condusă de părinții săi.