Unul dintre cei mai buni tenismeni din istorie a dezvăluit secretul succeselor sale (VIDEO)
Rafael Nadal, unul dintre cei mai buni tenismeni din istorie, a dat dovadă încă o dată de modestie. Numărul doi mondial a mulţumit public echipei sale, care l-a ajutat să treacă peste momentele neplăcute de la începutul anului şi a declarat că succesele sale se datorează în primul rând ei.
Pentru Rafael Nadal anul 2013 a început foarte greu, neputând participa la primul turneu de Mare Şlem al anului, Australian Open, din cauza accidentării suferite la genunchi. A revenit în tenis după o pauză de şapte luni, în februarie, iar victoriile s-au ţinut lanţ. Spaniolul a câştigat două din cele trei turnee de Mare Şlem la care a participat, Roland Garros şi US Open, şi a ajuns de pe cinci, până pe locul doi mondial. Pentru acest fapt, Nadal a ţinut să mulţumească, din nou, echipei sale, care l-a ajutat să treacă peste clipele mai grele din carieră.
"Anii 2012 şi 2013 au fost unii dintre cei mai grei din cariera mea şi a trebuit apoi să revin la forma care m-a consacrat. Vreau să mulţumesc echipei mele, care m-a ajutat foarte mult şi mi-a readus pasiunea pentru joc", a declarat Nadal.
"Regele zgurii" ar putea reveni pe primul loc mondial chiar până la finalul acestui an. Pentru a se întâmpla acest lucru, Nadal trebuie să ajungă cel puţin până în finala turneelor de Masters de la Shanghai sau de la Paris.
Următoarea competiţie la care va participa Nadal este Openul Chinei, care va începe luni.