Unul dintre cei mai mari producători auto din Franţa va renunţa la motoarele diesel. Care este motivul
sursa: sunmotors.co.uk
Gigantul auto francez Renault ar putea renunţa la motoarele diesel pentru majoritatea maşinilor sale vândute în Europa, scrie descoperă.ro cu referire la BBC.
Această decizie s-ar putea datora faptului că respectarea prevederilor referitoare la emisiile poluante presupune costuri imense. Informaţiile privind decizia Renault au fost făcute publice de Reuters, însă nu au fost anunţate oficial.
Thierry Bollore, CEO Renault, a declarat că standardele dure antipoluare şi metodele de testare fac fabricarea motoarelor diesel foarte scumpă. La o întâlnire a managementului Renault, ţinută în luna iulie, el a spus că motoarele diesel au fost deja eliminate
Peste 60% din cele 1,6 milioane de autoturisme Renault vândute anul trecut în Europa au fost diesel. Substanţa problemă din emisiile poluante ale motoarelor diesel este oxidul de azot.