Unul dintre cei mai râvniţi burlaci de la Hollywood, George Clooney s-a logodit
foto: blogvedete.com
Cel mai râvnit burlac de la Hollywood, George Clooney, se pare că a decis în sfârşit să-şi pună pirostriile. Presa americană scrie că îndrăgitul actor s-a logodit cu iubita sa, de profesie avocat, Amal Alamuddin.
Potrivit tabloidului People, cererea în căsătorie a fost făcută recent, iar prietena lui Clooney a fost observată purtând un inel de logodnă enorm. Reprezentantul lui George Clooney a refuzat să comenteze informaţiile.
Starul, în vârstă de 52 de ani, a fost căsătorit o singură dată, dar a divorţat după doar 18 luni de căsnicie în 1993. Clooney şi iubita sa actuală sunt împreună din octombrie anul trecut.