Unul dintre pacienţii operaţi de cataractă la Spitalul "Sfânta Treime" a rămas fără un ochi
Drama pacienţilor operaţi la ochi la Spitalul "Sfânta Treime'' din Capitală continuă. Din cauza complicaţiilor, o femeie dintre cei zece pacienţi infectaţi la sfârşitul lunii iulie a rămas fără un ochi. Organul a fost extirpat de medici din cauza complicaţiilor apărute.
Şeful Spitalului "Sfânta Treime" spune că decizia de extirpare a ochiului a fost luată deoarece infecţia prezenta risc pentru viaţa femeii. Mai mult, el recunoaşte că pacienta a rămas schilodită pe viaţă din vina medicilor.
''Malpraxisul, cu regret, este un fenomen, care o să existe atât timp cât o să fie implicat în proces factorul uman. Cu regret, câteodata, această eroarepoate aduce consecinţe catastrofale, cum a fost în cazul dat'', susţine directorul Spitalului "Sfânta Treime", Oleg Crudu.
Între timp, în spital a fost internat încă unul dintre pacienții operați. Bărbatul, care este şi veteran al războiului de la Nistru, spune că e nevoit să cheltuiască bani în plus și nu știe dacă își va recăpăta vederea.
"Toți au plecat în concediu. Noi facem ce putem, astea-s îndreptățirile lor. Și bani foarte mulți, și niciun folos. Nu-s șanse. Niciun fel de șanse. Măcar să rămân cu un ochi, dar văd că trage și la al doilea", a spus bărbatul.
Procuratura sectorului Râşcani continuă investigarea cazului.
"Extirparea, chiar și pierderea vederii, până la extirpare, este o vătămare corporală gravă. În Procuratura sectorului Rîșcani au parvenit plângeri din partea altor pacienți care anterior au fost supuși intervențiilor chirurgicale", a menţionat procurorul Ion Brânză.
Acum o lună, 10 pacienţi s-au ales cu inflamaţii grave ale ochilor, imediat după ce au fost operaţi. În urma anchetei, s-a stabilit că ustensilele folosite la intervenţiile chirurgicale au fost sterilizate incorect.