UPDATE erupţia vulcanului în Noua Zeelandă: Cel puţin cinci morţi şi 23 de răniţi
Cel puţin cinci persoane au murit, circa 23 au fost rănite, iar altele sunt date dispărute, luni, după erupţia ''neaşteptată, dar nu neobişnuită'' a vulcanului de pe White Island (Insula Albă) din nordul Noii Zeelande, informează BBC.
Numărul victimelor ar putea fi, însă, mai mare pe White Island, unde vulcanul a erupt la ora locală 14:11 (1:11 GMT), a indicat poliţia.
Potrivit Reuters, dintre cele circa 50 de persoane - unele dintre acestea fiind turişti de pe vasul de croazieră ''Ovation of the Seas'' - 23 au fost salvate, însă altele erau încă pe insulă, unele dintre acestea chiar pe marginea craterului, cu câteva minute înainte de momentul erupţiei.
Potrivit poliţiei, zborurile de recunoaştere deasupra Vulcanului nu au identificat supravieţuitori.