Uraganul Harvey a distrus 22 de şcoli din statul Texas
Peste 12.000 de copii din Statele Unite ale Americii nu vor putea începe noul an de studii în şcolile în care au învăţat până acum.
22 de instituţii de învăţământ din statul Texas au fost distruse de inundaţiile catastrofale provocate de uraganul Harvey.
Apele au început câte puţin să se reatragă, iar unii oameni, chiar dacă nu mai au la ce reveni, şi-au luat inima în dinţi şi au mers să-şi vadă casele în ruine.
În urma celui mai devastator uragan din Statele Unite, peste 100 de mii de case au fost distruse, iar oamenii au pierdut tot ce au agonisit o viaţă întreagă.
Din cauza apei, oamenii au fost nevoiţi să fugă fără să se uite în urmă. Zeci de animale s-au înecat, dar cele mai norocoase au supravieţuit şi au fost plasate în aziluri speciale.
Presa americană scrie că uraganul Harvey a făcut până acum 47 de morţi. Bilanţul final va fi făcut însă abia după ce apele se vor retrage complet.
Furtuna a obligat peste un milion de americani să își părăsească locuințele.
Potrivit specialiştilor, furtuna a provocat pagube în valoare totală de 130 de miliarde de dolari.
- Statele Unite scot petrol din rezerva strategică pentru prima dată în ultimii cinci ani
- SUA, în pragul unui DEZASTRU ECOLOGIC, după ce la o uzină chimică au avut loc două EXPLOZII PUTERNICE
- Fundaţia actorului Leonardo DiCaprio a donat un milion de dolari pentru persoanele afectate de Uraganul Harvey
- VIRAL. Un bărbat din Huston cântă la pian în casa inundată în urma uraganului Harvey (VIDEO)
- Venezuela, Mexic şi Canada vor oferi ajutoare victimelor uraganului Harvey
- Uzina de produse chimice din Texas a fost cuprinsă din nou de flăcări (VIDEO)