URAGANUL se întoarce în Moscova. AVERTISMENTUL meteorologilor şi a forţelor de ordine
Embed:
Vântul şi ploile puternice se întorc în capitala Rusiei. Meteorologii au emis pentru următoarele ore o avertizat de vreme rea în Moscova. Vântul va bate cu o intensitate de peste 60 de kilometri pe oră, iar precipitaţiile abundente ar putea provoca inundaţii.
Forţele de ordine au avertizat că în aceste condiţii există risc sporit ca liniile de electricitate să cedeze, iar copacii să se prăbuşească. Drept urmare, oamenii au fost rugaţi să fie precauţi.
La sfârşitul săptămânii trecute, Moscova şi suburbiile ei au fost lovite de cel mai puternic uragan din ultimii o sută de ani. Patru oameni au murit, iar 22 au fost răniţi din cauza intemperiei. De asemenea, zeci de zboruri au fost anulate.
- Furtună puternică în nordul țării. Copaci rupţi şi acoperişul unui bloc luat de vânt la Briceni (VIDEO)
- VREME REA la Bălţi. Un copac a căzut în fața unui troleibuz plin cu pasageri
- S-a făcut întuneric, apoi a urmat coşmarul. Moscova, afectată de cel mai puternic uragan din ultimii 100 de ani (VIDEO)