Urmăreşte cele mai tari declaraţii din Fabrika despre negocierile politice ACUM ŞI ÎN SCRIS
(UPDATE 22:52) Ciubaşenco: "Fracţiunile parlamentare sunt conduse de ciobani lideri, pe care trebuie să îi schimbăm. Trebuie să schimbăm sistemul electoral".
Ţîrdea: "Cred că trebuie să votăm şi cu capul, nu doar inima".
(UPDATE 22:49) Ciubaşenco: "Domnul Voronin şi domnul Plahotniuc au colaborat foarte strâns în trecut şi dacă vin împreună la guvernare, vom avea atacuri raider în fiecare săptâmână".
Gurău: "Nu avem politicieni fără păcat. În tot ceea ce a făcut Plahotniuc, nu veţi găsi nimic ilegal".
(UPDATE 22:43) Ţîrdea: "Cred că la şedinţa cu uşile închise din Parlament se vor adduce acuzaţii, murdării, la adresa PLDM. La adresa PCRM însă foarte superficial. Cel care controlează Procuratura Generală are nu doar câştiguri politice, ci şi economice. Procuratura Generală este un punct forte şi nu va fi cedată foarte uşor. Pentru asta, vor fi aruncaţi toţi banii în joc, pentru a apăra acest "turn"".
(UPDATE 22:38) Ciubaşenco: "Atâta timp cât procurorul general tace şi nu spune nimic despre scandalul creat, se creează impresia că el este robul, care a fost cumpărat cu tot cu funcţie, care aşteaptă decizia stăpânului. Iar stăpânul va decide ce face. Eu consider că Zubco, va rămâne procuror general, aşa cum s-a înţeles Vladimir Voronin cu Vladimir Plahotniuc".
(UPDATE 22:34) Gurău: " PD apără turnul – procurorul general, când cere Comisiei de la Veneţia să se expună dacă poate fi demis sau nu această persoană".
Boţan: "În condiţii normale, ar trebui să i se solicite părerea acestei Comisii. Numai că la noi nu sunt condiţii normale, ci este un conflict politic. Numirea procurorului a fost făcută pe criterii politice".
(UPDATE 22:24) Ciubaşenco: "M-au invitata la procuratură pentru a fi audiat în dosarul 7 aprilie. Mi-au pus nişte întrebări tâmpite".
Gurău: "Fiul meu a fos întrebat ce faceam eu pe 7 aprilie, cât am trăit la Moscova. Asta e anchetă? Eu m-am speriat foarte tare la acele evenimente".
(UPDATE 22:20) Gurău: "Nu e foarte rău că s-ar putea stopa anumite proiecte europene. Pentru că din partea cealaltă va veni unul cu ochi înguşti, care va spune "Hai, fa-n fân!". Astefel, vor fi lansate alte proiecte".
(UPDATE 22:17) Boţan: "Ocidentul va veni cu noi propuneri diplomatice. Ei vor spune lucruri clare şi corecte. Voi cei care aţi venit acum la guvernare, menţineţi proiectele lansate până acum, de integrare europeană? Asta vor întreba".
(UPDATE 22:13) Boţan: " Europenii i-au trimis din timp scrisori lui Voronin în care l-au atenţionat: “Vedeţi ce faceţi!”.
(UPDATE 22:08) Ţîrdea: "Nu are mandat viceministrul rus de Externe Grigorii Karasin de a discuta despre alegerea şefului statului. La Kremlin se respectă o anumită ierarhie pentru a vorbi despre această problemă. Ruşii nu au încredere în Marian Lupu, deşi mâine se vor întâlni cu el. În PCRM au un pic încredere, dar Kremlinul ştie că sunt imprevizibili. Despre Filat, Kremlinul spune că este pro NATO, are viziuni, poartă ceas pe mâna dreaptă şi cu el poate negocia rezolvarea diferitor probleme".
(UPDATE 22:02) Demideţchi: "Nu cred că la întrevederea de mâine a ofcialilor moldoveni cu viceministrul rus de Externe Grigorii Karasin, care vine în vizită la Chişinău, se va discuta despre negocierile privind alegerea şefului statului. Nu cred că despre asta vor discuta cu oficialul rus. Este vorba de o discuţie în problema transnistreană".
(UPDATE 21:53) Ţîrdea – "PCRM se va întreba în care din funcţiile cheie se vor regăsi ei - premeir, preşedintele Parlamentului sau şeful statului. Asta vor întreba la negocieri".
(UPDATE 21:51) Boţan – "Voronin pune problema în felul următor: Ce ne propuneţi? Asta va spune el la negocieri. Ei pot proceda şi în alt mod. Îi vor încerca să îi păcălească pe deputaţii din PL sau PLDM, să voteze împreună cu PD, pentru a alege şeful statului, apoi ar putea demite Guvernul. Ori, pot pune în aplicare acest plan şi cu alte partide".
(UPDATE 21:49) Analistul politic Igor Boţan – "PCRM este un bun jucător şi nu vrea să fie învinuit de provocarea alegerilor aniticipate. Domnul Voronin se poate lăuda că are un câmp de manevră foarte larg. Poate negocia şi cu Filat, şi cu Diacov, şi cu Ghimpu. Asta se întâmpla din cauza neînţelegerilor din AIE. Alianţa, însă, nu are acest spaţiu de manevră".
(UPDATE 21:45) Ciubaşenco: "Domnul Voronin a decis, deja, totul. Pe termen lung a pus la punct un plan de cârdăşie cu Plahotniuc, iar la funcţia de şef al statului o va înainta pe Zinaida Greceanîi. Dacă nu vor alege şeful statului, vor merge la anticipate, sperând că împreună cu PD vor avea majoritatea pentru a guverna".
(UPDATE 21:41) Analistul politic Victor Gurău – "Ei în trei şi nu se pot înţelege, cu atât mai mult nu vor putea negocia cu PCRM. Comuniştii sunt consecvenţi. Ei din start au spus că vor negocia cu fiecare partid în parte. Invitaţia la dialog, lansată ieri, nu a venit din partea AIE, ci din partea fracţiunilor".
(UPDATE 21:38) Şeful biroului ITAR-TASS în Moldova, Valeri Demideţchi – "O formulă de compromis nu există, cel puţin nu o văd eu şi nici nu cred că există un candidat de compromis. Pentru PCRM, alegerile anticipate nu sunt cea mai rea opţiune".
(UPDATE 21:36) Redactorul şef al ziarului "Panorama", Dmitri Ciubaşenco – "Ei îşi bat joc de AIE, bat capul peste tot şi trag mâţa de coada. Deja alegătorii şi-au dat seama că ei nu au de gând să aleagă nimic".
(UPDATE 21:34) Analistul politic Bogdan Ţîrdea – "Nu exista AIE, există o entitate formată din trei partide. Domnul Ghimpu şi domnul Lupu vorbesc de două săptămâna că nu mai există AIE. Respectiv, PCRM îi tratează corect. Hotărâţi-vă dacă este AIE. Din start nu s-au dorit aceste negocieri, deoarece funcţiile au fost deja împărţite, deşi părcedura de alegere a şefului statului abia a demarat".
Comuniştii vor negocia cu fiecare partid din Alianţă, dar separat. Mai întâi cu Partidul Democrat, pe urmă cu alţii. Între timp, mâine la Chişinău vine într-o vizită neaşteptată viceministrul rus de Externe Grigorii Karasin.
Scopul oficial al vizitei este îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale. Cel neoficial - cine ştie? Ne amintim cum şi în decembrie 2010 în Moldova a sosit într-o vizită un oficial de rang înalt din Federaţia Rusă.
Proiectul PLDM privind modificarea procedurii de demitere a procurorului general a primit undă verde în Comisia parlamentară, dar se pare că soarta acestuia este incertă. Marian Lupu cere expertiza Comisiei de la Veneţia, Vlad Filat se împotriveşte.
Despre toate acestea discutăm astăzi. Invitaţii din această seară sunt: redactorul şef al ziarului "Panorama", Dmitri Ciubaşenco, şeful biroului ITAR-TASS în Moldova, Valeri Demideţchi, şi analiştii politici Bogdan Ţîrdea, Victor Gurău şi Igor Boţan.
- Vlad Filat vine la Fabrika: Nu eu voi fi cel care va rupe alianţa
- Lupu nu vrea nici să audă, nici să vorbească despre alegerea şefului statului
- "Vlad Filat se pregăteşte de alegeri anticipate"
- Urmăriţi LIVE cele mai tari declaraţii din Fabrika ACUM ŞI ÎN SCRIS
- PL va iniţia procedura de demitere a preşedintelui Curţii Constituţionale Dumitru Pulbere
- Filat l-a felicitat pe Tănase pentru noua sa funcţie: Va avea o viață liniștită