Urmările atacurilor teroriste din Franţa, subiecte principale în presa internaţională
Victimele atacurilor din Paris sunt cetățeni ai 19 țări. Anunțul a fost făcut de președintele francez, Francois Hollande, titrează publicația Le Monde.
Franța nu este implicată într-un război al civilizațiilor, deoarece asasinii care au comis atentatele de la Paris nu reprezintă vreo civilizaţie. Declarația îi aparține liderului de la Paris, Francois Hollande, citat de Euronews. Oficialul i-a îndemnat pe francezi să dea dovadă de perseverență și unitate.
Hackeri francezi din gruparea Anonymous au declarat război jihadiștilor, notează Le figaro. Aceștia au lansat un video online, în care au anunțat atacuri cibernetice fără precedent împotriva teroriştilor ISIS.
Gruparea Statul Islamic pregătește și alte operațiuni asemănătoare cu atacurile de la Paris. Declarația îi aparține șefului Serviciului de Securitate al SUA, John Brennan, potrivit Business Insider. Brennan a mai precizat că teroriștii nu se limitează la activitățile lor criminale din Irak și din Siria.
Liderul Frontului Național din Franța, Marine Le Pen, a cerut autorităților să nu mai primească refugiați în această țară, informează RIA Novosti. Le Pen și-a motivat solicitarea prin faptul că există temeri evidente că jihadiștii se infiltrează în fluxul de refugiați.
- Decizie tranşantă în urma atentalor din Paris. Ce se va întâmpla cu moscheile din Franţa
- Teroriştii nu au vrut să atace doar Franţa. Un alt ATENTAT MAJOR a fost dejucat LA ISTANBUL
- "Cel de-al optulea terorist, organizator al atacurilor din Franța, arestat în Belgia". Anunţul autorităţilor
- Declarație incendiară din partea lui Vladimir Putin: Din ce țări este finanțat Statul Islamic
- Premierul Franței: Atacurile vor continua, toți trebuie să fie pregătiți
- "Franţa este în STARE DE RĂZBOI!" Hollande vrea lansarea unei operaţiuni militare de PROPORŢII