URMĂRIRE CA ÎN FILME la Bălţi. Un şofer a călcat cu roata piciorul unui poliţist şi a pus pe jar oamenii legii (VIDEO)
Embed:
Un tânăr de 33 de ani, care era la volanul unui Opel, a pus pe jar Poliţia din Bălţi, după ce a fost somat să oprească şi să prezinte documentele. Acesta a refuzat să prezinte actele, a călcat cu roata automobilului piciorul unui poliţist de patrulare şi a fugit.
Ca urmare, oamenii legii s-au luat după conducătorul auto, iar martorii au filmat momentul întrecerii, care a avut loc în apropierea parcului central din Bălți, pe strada Mihai Viteazul. Într-un final, şoferul a fost reţinut. Acesta nu era în stare de ebrietate.
Potrivit esp.md, incidentul s-a produs pe 2 octombrie, la ora 23:50.
Poliţistul care a fost călcat pe picior cu roata maşinii s-a ales cu câteva răni ușoare. Pe acest caz a fost pornit un proces penal.