Urmărire penală, încredinţată doar procurorilor
“Urmărirea penală trebuie să fie efectuată doar de către Procuratura Generală, şi nu de mai multe entităţi, cum se face în prezent ”. Declaraţia a fost făcută de către ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, la sfârşitul şedinţei privind reformarea structurilor de drept, organizată la Guvern azi, 15 martie.
Modificarea presupune că Ministerul de Interne şi Centrul Anticorupţie îşi vor putea delega doar reprezentanţi în cadrul desfăşurării urmăririi penale, pe un anumit termen, care vor conlucra cu procurorii. Tănase susţine că această modificare va consolida la maxim capacităţile Procuraturii.
Potrivit ministrului, procurorii vor trebui să asigure finalitatea dosarelor în instanţa de judecată. “Multe se prăbuşesc din cauza modului în care a fost efectuată etapa de urmărire penală. Vrem să revedem în general noţiunea de urmărire penală”, a precizat acesta.
De asemenea, în rezultatul reformei, figura Procurorului General trebuie să fie scoasă în afara politicului, iar decizia de a-l desemna să nu mai aparţină Parlamentului. În acest mod, imixtiunea politicului în activitatea Procuraturii ar rămâne un domeniu al trecutului, este de părere oficialul.
Alexandru Tănase a concluzionat că o reformă amplă a sistemului judiciar ar putea dura până la 4 ani de zile. Unele elemente pot fi promulgate chiar acum, altele, doar după unele modificări în Constituţie. Tot el a mai adăugat însă, că procesul de reformare poate finaliza într-un an, cu condiţia rezolvării crizei politice.