Urmărirea în dosarul fostei Direcţii nr. 5, finalizată
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cu suportul operativ al ofițerilor Serviciului de Informații și Securitate, a finalizat urmărirea penală și expediat spre examinare în instanța de judecată dosarul penal de învinuire a fostului șef al Inspectoratul General al Poliției (IGP), a șefului suspendat al IP Bălți și a președintelui asociației FEA, în cadrul dosarului angajărilor fictive la IGP al Ministerului Afacerilor Interne, anunţă Procuratura Generală.
Totodată, urmărirea penală în privința altor persoane, inclusiv actuali și foști polițiști, continuă.
Alexandru Pînzari, Valeriu Cojocaru şi Dorin Damir sunt învinuiţi pe cinci capete de acuzare, exprimate prin „abuz de serviciu”, „delapidarea averii statului”, „trecerea ilegală a frontierei de stat”, „divulgarea secretului de stat” și „fals în acte publice”.
Astfel, cei trei riscă de la 2 până la 12 ani de închisoare, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții. Toți pledează nevinovaţi.
Alexandru Pînzari a fost reţinut în 30 iulie, apoi arestat preventiv. În prezent, el se află în arest la domiciliu.
Şeful suspendat al IP Bălţi, Valeriu Cojocaru şi președintele asociației FEA, Dorin Damir, se află în arest preventiv în Penitenciarul numărul 13.
Direcția nr. 5 din cadrul INI a fost desființată în 2019 sub pretextul că ar fi fost creată pentru a fila anumite persoane.