Următorul Photoshop va putea remedia focalizarea greşită a unei imagini (VIDEO)
Chiar dacă Adobe Photoshop se pare că este una dintre cele mai complexe suite de editare grafică, dezvoltatorii de la Adobe reuşesc aproape în fiecare an să vina cu ceva nou. În încercarea de a spori entuziasmul utilizatorilor vizavi de noul Photoshop, ce urmează să fie lansat în urmatoarele luni, cei de la Adobe au publicat pe unul din canalele de YouTube ale companiei un clip interesant, scrie playtech.ro.
Zorana Gee, manager de produs pe Photoshop, arată în clip utilitatea unei noi functii menite să funcţioneze ca un filtru pentru amplificarea clarităţii imaginilor. Aparent, este suficient să activaţi filtrul, să selectaţi o zonă dintr-o fotografie pe care îl doriţi aplicat şi, eventual, sa modificati amploarea acestuia.
În altă ordine de idei, Camera Shake Reduction Tool, cu siguranţă este doar una dintre multele funcţii care vor fi exemplificate în cadrul conferinţei Adobe Max ce urmează să aibă loc în luna mai.