Cinci bărbați din Capitală, cu vârstele cuprinse între 20 și 32 de ani, au fost reținuți, fiind suspectați de comercializarea marijuanei.
În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, precum și în locurile de depozitare a drogurilor, au fost depistate și ridicate două arme pneumatice, plante de cânepă, mai multe pungi cu marijuană, masa totală fiind de aproximativ 3 kilograme.
Drogurile erau vândute de la 100 până la 200 lei per gram. Astfel, dacă aceștia își realizau scopul criminal urmau să obțină un venit de aproximativ 300 000 – 600 000 de lei.
Actualmente, două persoane au fost arestate pentru 30 de zile, iar alte trei sunt cercetate în stare de libertate.
În cazul în care le va fi demonstrată vina, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani.