Urme moldovenești la evenimentul internațional numărul unu din această săptămână. „Participantul” secret la întâlnirea dintre Putin și Macron
foto: facebook.com /SA FLOARE CARPET
canal tv
Cea mai virală poză a săptămânii, care a făcut înconjorul lumii, cea în care președintele rus Vladimir Putin și omologul său francez Emmanuel Macron discută la o masă de 6 metri, conține și elemente moldovenești! Covorul de sub picioarele liderilor mondiali e unul moldovenesc și e confecționat la Chișinău.
Produsul moldovenesc de la Floare Carpet a devenit un important element de decor al celebrei săli de întrevederi de la Kremnlin.
„Este covorul nostru! A fost produs acum câțiva ani pentru administrația președintului Rusiei de la Kremlin. De mai bine de un deceniu, de când colaborăm cu Kremlinul, pe covoarele noastre au pășit mai multe celebrități politice din întreaga lume.”, au declarat pentru Komsomolskaia Pravda reprezentanții Floare Carpet.
Precum s-a mai precizat, covorul a fost confecționat la comandă și face parte din topul celor mai comercializate produse Floare Carpet.
Totodată, reprezentanții întreprinderii au confirmat că covoare moldovenești sunt în Bolșoi Teatr și în Teatrul Mariinskii din Rusia. Peste 50 de comenzi de stat au fost deja executate.
„Acest model este deja bestseller la Floare Carpet, cum apare în vânzare se vinde foarte rapid!”, scrie într-o postare pe pagina Facebook a SA Floare Carpet, textul fiind o atașare la „poza săptămânii”.