Urmează zile de foc pe bursele lumii. Toată planeta urmărește "bătălia secolului"
Bursele lumii sunt puternic conectate la cursa electorală pentru Casa Albă, iar majoritatea investitorilor speră într-o victorie a candidatului democrat Hillary Clinton, al cărei program este văzut de pieţele financiare drept mai predictabil şi de dorit pentru anii ce vor urma.
Alegerea lui Donald Trump ar putea provoca o furtună pe burse, dar nici dacă va câştiga Hillary Clinton nu este limpede ce va urma, având în vedere acuzaţiile de trădare ale FBI din cauza mailurilor pierdute.
Votul americanilor de marţi, 8 noiembrie, ar putea fi un moment istoric de o însemnătate rară ale cărui consecinţe se pot întinde pe un orizont de timp îndelungat, undele rezultatului urmând să fie resimţite în fiecare colţ al planetei, de fiecare cetăţean, indiferent de statut sau starea materială.
Cu 5% din populaţia mondială, SUA deţin un sfert din PIB-ul lumii.
O eventuală victorie a candidatului democrat ar conduce la o apreciere de 2% a indicelui S&P 500, referinţa bursei americane, în timp ce o victorie a lui Trump ar duce la prăbuşirea indicelui american cu 8%, conform companiei de cercetare Macroeconomic Advisers, citată de Bloomberg.
În cazul în care Hillary Clinton ar fi declarată câştigătoare, analiştii se aşteaptă la un val de exuberanţă pe pieţele de capital din întreaga lume. Însă nu este clar ce va fi cu ancheta FBI asupra celor 30.000 de e-mailuri scoase de Clinton din sistemul securizat de comunicare al guvernului, pentru care ar putea fi acuzată de trădare, scrie zf.ro.
În acest caz, Hillary Clinton ar fi un preşedinte "nefuncţional" până la terminarea anchetei, ceea ce ar fi foarte dificil pentru America.
Valurile protecţioniste care ar putea apărea ca urmare a implementării politicilor candidatului republican măresc nivelul de anxietate pe bursele europene şi asiatice. Eventualele conflicte economice generate de aplicarea ideilor lui Trump sunt principalii catalizatori care ar putea conduce la scăderi importante pe pieţele de capital ale lumii.