Urmele Laundromatului Rusesc lăsate în staff-ul Maiei Sandu. DOVADA și cum planificau SĂ ARUNCE ÎN AER clasa politică de la Chișinău (VIDEO)
În urma unor lungi discuții cu menționatul domn, în posesia noastră au ajuns 10 telefoane mobile.
Sunt telefoanele folosite de Veaceslav Platon, pe care acesta cu câteva minute înainte de reținere i le-a încredințat unei persoane apropiate, pentru păstrare. Nu înainte de a șterge tot din memoria acestora.
Din păcate pentru el, noi cunoaștem cum să extragem informația dintr-un telefon, chiar și după ștergerea acesteia, nu însă și domnul, care credea că e vorba doar de niște telefoane curățate de informație.
Respectiv, după o muncă asiduă depusă împreună cu prietenii noștri talentați în ale IT-ului, am reușit să extragem din unul din telefoane, un iPhone, conversațiile purtate în rețeaua WhatsApp de Veaceslav PLATON. Acel iPhone este cheița care ne-a deschis ușa de acces în cea mai tăinuită zonă a tehnologiilor politice contemporane, în care procesele sunt administrate din umbră de miliardari și milionari, printr-o întreagă industrie de propagandă și PR. Iar cetățenii nu au în acest spectacol decât un rol de spectator și mașină de vot, previzibilă pentru tehnologii din umbră. Conversațiile din acel iPhone varsă lumină asupra celor mai întunecate unghere ale culiselor vieții publice din ultimii ani, inclusiv politice, din Republica Moldova.
După ce am analizat împreună cu partenerii noștri din Ucraina și SUA conținutul conversațiilor, ne-am dat seama că acestea sunt de maxim interes, nu doar pentru servicii, dar și public. Și nu doar pentru Chișinău, dar și Kiev, Washington și Bruxelles. Acest fapt ne-a determinat să facem publice o parte din ele, în măsura în care publicarea nu prejudiciază continuarea investigației noastre, pe câteva segmente foarte importante. Probatoriul integral pe care am reușit să îl procesăm și administrăm în cadrul investigației rămâne în posesia noastră. Ne arătăm dispuși să îl prezentăm în eventualitatea unui interes din partea autorităților și instituțiilor din Republica Moldova sau de peste hotare.
Pentru ca informația să fie percepută mai lesne de publicul larg, începem prezentarea acestui prim raport public pe marginea investigației prin prezentarea dosarelor protagoniștilor conversațiilor procesate:
Veaceslav PLATON
a. „Arhitectul Laundromatului Rusesc” (https://en.wikipedia.org/wiki/Veaceslav_Platon), Spălătoria de bani demascată în anul 2014 de jurnaliștii OCCRP, în care Platon a spălat de la Moscova în Occident prin Moldindconbank și băncile din Letonia zeci de miliarde de dolari, pentru finanțarea diverselor operațiuni ale serviciilor de spionaj rusești;
b. Fost colaborator netitular al SIS, structură aflată în subrodinea serviciilor speciale rusești până la reformarea acesteia în 2001;
c. Autorul mai multor atacuri diversioniste la securitatea economică a Ucrainei și Republicii Moldova (https://zeppelin.md/rom/investigatii/slava-v-ukrayini);
d. Persoană cu relații strânse cu oameni din serviciile speciale și lumea interlopă din Rusia, printre care au fost deja identificați: Aleskei Sobolev, “Volodea”, Grigori Karamalak alias “Grișa Bulgaru”.
Dmitri ZAIKIN
Cunoscut și ca David ZAIKIN,
(https://www.propublica.org/article/the-international-man-of-mystery-linked-to-flynns-lobbying-deal), lobbyst tenebru, care nu își declară acvitatea în conformitate cu legislația SUA și a țărilor sale de reședință. Născut în anul 1967 în URSS (orașul Charkiv, RSS Ucraineană), a emigrat împreună cu familia sa în anul 1990 din URSS în Canada. Este deținător de pașaport canadian, cu relații și influiență în cercurile de afaceriști, oligarhi și politicieni din Federația Rusă, fixat în calitate de partener al lobbystului Michael Flynn în Scandalul legat de implicarea serviciilor rusești în alegerile prezidențiale din SUA din 2016, care zguduie până în prezent Washingtonul. Zaikin s-a făcut remarcat prin activitatea de lobby agresiv în Europa de Est, consultând partidele pro-ruse din Albania și Macedonia, prestând servicii și politicianului cu viziuni pro-ruse din Ungaria, Viktor Orban. Presa americană îl califică drept persoană aflată în legături strânse cu serviciile speciale rusești.
Aleksandr (Alexander) HEIFITZ
Rezident al SUA originar din URSS. Vorbește limbile rusă, engleză și spaniolă. Vizitează des Federația Rusă și Ucraina. Profesează stomatologia în orașul New York, proprietar al agenției de modele „Al Models” (http://almodels.com/ru/why-us/), care recrutează tinere modele din Rusia și Ucraina și le asigură imigrarea în SUA. Beneficiar al Lundromatului Rusesc în calitate de proprietar al off-shore-ului înregistrat în Cipru AZYOL DEVELOPMENT LTD (https://www.occrp.org/en/thebankingwars/dirty-money-laundered-to-reinvest-in-moldovan-banks/). Off-shore-ul lui Heifitz a procurat în decembrie 2015 cu banii spălați de la Moscova în Laundromatul Rusesc 4% din acțiunile Moldova Agroindbank. Pachetul său a fost blocat în martie 2016 de BNM, acțiunile sale fiind recunoscute drept concertate cu ale lui Veaceslav Platon (https://www.mold-street.com/?go=news&n=4556).
Victor ȚOPAMilionar, afacerist și mogul de presă moldovean, proprietar al trustului de presă Jurnal. În 1990-1992 - pilot instructor la Școala Superioară de Aviație Militară din Volgograd, Federația Rusă. Între 1992 și 2001 a deținut diferite funcții în cadrul aviației civile a Republicii Moldova. În 2001 a fost numit ministru al transporturilor în guvernul comunist de la Chișinău condus de Vasile Tarlev. Condamnat penal pentru privatizarea frauduloasă a companiei de stat Air Moldova și pentru escrocherii financiare, în prezent se ascunde de justiția moldovenească în Germania (https://ro.wikipedia.org/wiki/Victor_%C8%9Aopa).
Andrei NĂSTASEFinul de cununie al lui Victor Țopa.
John MOREIRA
Consultant politic internațional (https://twitter.com/jpmstrategies), imlplicat în scandalul “Michael Flynn – Ekim Alptekin”, lobbând alături de Dmitri “David” Zaikin interesele guvernului Turciei în SUA.
Noel BOXERConsultant politic specializat în campanii electorale, angajat și plătit de Veaceslav Platon în calitate de consilier al concurentului Maia Sandu la alegerile prezidențiale din 2016.
Maia SANDUPolitician cu viziuni declarate “pro-Occidentale”, căreia la alegerile prezidențiale din 2016 i s-a creat în mass-media o imagine de politician care ar fi susținut de Occident.
Natalia MORARIPropagandist originar din Republica Moldova, care și-a făcut studiile și și-a început cariera la Moscova, revenind în țară în anul 2008, după o enigmatică „expulzare” din partea serviciilor speciale rusești. „Expulzarea” a coincis cu pregătirea dezordinilor în masă de la Chișinău din 7 aprilie 2009, evenimente cunoscute ca „Revoluția Twitter”. Morari a fost unul din principalii organizatori și protagoniști ai acelor evenimente, rol confirmat în destăinuirile propagandistului apropiat de serviciile speciale rusești Eduard Baghirov. După 2009 devine angajată și apropiată a deputatului partidului de guvernământ și respectiv fiului fostului peședinte al Republicii Moldova Kiril Lucinschi, implicat în devalizarea sistemului bancar moldovenesc. Kiril Lucinschi este apropiat al lui Veaceslav Platon, cei doi fiind într-o bună comunicare, fapt care urmează să fie probat și mai jos. Kiril Lucinschi este proprietarul postului TV de la Chișinău TV7, afacere media lansată când tatăl său deținea funcția de președinte al Republicii Moldova, pe care a cedat-o sub administrarea Nataliei Morari. În urma unui rebranding, postul TV activează cu denumirea de TV8, în același sediu și este finanțat din fonduri europene.
Mihail GOFMANFost șef adjunct al Serviciului Prevenire și Combatere a Spălării Banilor din cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA) de la Chișinău (anterior CCCEC), autorul mai multor dezvăluiri în presă despre devalizarea sistemului bancar moldovenesc și Laundromatul Rusesc din perioada 2010-2014 (https://zeppelin.md/rom/investigatii/interviu-cu-mihail-gofman).
CITEȘTE MAI MULT PE ZEPPELIN.MD fă click AICI
- Voronin: Maia Sandu candidează la alegerile parlamentare în diasporă pentru că nu mai are susţinerea alegătorilor în Moldova
- Se pregătește o nouă bombă informațională? Întrebarile jurnaliștilor de la Zeppelin pentru Maia Sandu, Andrei Năstase și Natalia Morari
- Năstase și Sandu au mințit atunci când adunau semnături pentru reducerea numărului de deputaţi