Ursula von der Leyen ar urma să-și anunțe candidatura la un nou mandat pentru Comisia Europeană
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se pregătește să își anunțe dorința de a candida pentru un al doilea mandat, a declarat marți un lider al partidului său conservator german, potrivit AFP.
Daniel Caspary, președintele delegației CDU/CSU în Parlamentul European, a declarat că se așteaptă ca doamna von der Leyen să „își declare luni dorința de a candida la realegere în fruntea Comisiei” după alegerile din iunie.
Decizia sa ar urma să fie anunțată în timpul unei vizite planificate la Berlin, unde a fost invitată la o reuniune a partidului său, relatează Hotnews.ro.
„Ar fi un semn bun pentru Europa. Este de la sine înțeles că CDU o susține din toată inima”, a insistat Caspary.
Partidul Popular European (PPE), cea mai mare forță politică din Parlamentul European, ar putea apoi, în cadrul unui congres care va avea loc pe 6 și 7 martie la București, să o desemneze drept candidatul său la nivel european pentru a prezida din nou Comisia.
Pentru Daniel Caspary, Ursula von der Leyen, în vârstă de 65 de ani, ar da o altă direcție unui eventual al doilea mandat.
După o primă legislatură „puternic marcată de pandemie și de războiul din Ucraina”, „accentul ar fi pus pe competitivitate, precum și pe securitatea internă și externă”, consideră el.
,,Numai dacă Europa rămâne un continent eficient din punct de vedere economic vom putea să ne menținem prosperitatea și să ne permitem să facem tranziția ecologică”, a insistat eurodeputatul.
Eurodeputații conservatori din PPE se luptă de un an de zile împotriva proiectelor legislative emblematice ale Pactului Verde, inclusiv un text privind restaurarea naturii, pe care l-au diluat în mare parte, și o lege pentru reducerea utilizării pesticidelor, fiind decisivi în respingerea ei.
Conștientă de reticența tot mai mare de a se conforma reglementărilor de mediu, von der Leyen a anunțat în toamnă „o nouă fază” a Pactului verde, axată pe competitivitatea întreprinderilor.
„Aplicarea Pactului verde va continua să joace un rol important”, spune Caspary, dar „dialogul strategic” lansat de Bruxelles cu sectorul agricol și retragerea textului privind pesticidele „sunt semnale importante trimise de Ursula von der Leyen” pentru „a implica toate grupurile sociale pe drumul către neutralitatea în materie de carbon”.
La începutul lunii februarie, Verzii și-au desemnat cei doi capi de listă la nivelul UE pentru alegerile europene, germanul Terry Reintke și olandezul Bas Eickhout.
Social-democrații urmează să își desemneze candidatul pentru președinția Comisiei la începutul lunii martie.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume.