Ursula von der Leyen cere țărilor UE să creeze „fără întârziere” infrastructura necesară utilizării pașapoartelor COVID
Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen solicită Parlamentului European și Consiliului să adopte cât mai repede propunerea privind certificatele digitale de călătorie și face un apel către țările UE să creeze „fără întârziere” infrastructura necesară folosirii pașapoartelor COVID, scrie digi24.ro.
„Certificatele verzi digitale ne vor ajuta să reluăm călătoriile sigure în UE. Scopul nostru este să le avem funcționale până în această vară. Așadar, invit Parlamentul European și Consiliul să adopte propunerea noastră, iar țările UE să creeze fără întârziere infrastructura necesară!”, scrie președinta Comisiei Europene, într-un mesaj pe Twitter.
Parlamentul European a anunțat deja că va accelera procedura de aprobare a noii adeverințe electronice verzi, așa-zisul „pașaport COVID”, care ar urma să permită circulația sigură și liberă pe durata pandemiei. Astfel, conform noului calendar, adoptarea acestui nou document se va face până în vară.
Potrivit propunerii Comisiei Europene, certificatul de călătorie va include informaţii cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, la un rezultat negativ la testul COVID-19, precum şi informaţii privind orice infecţie anterioară cu coronavirus. Documentul va putea fi folosit în format fizic sau digital. Acesta va fi valabil în toate statele membre ale UE și va include doar „informații esențiale și date personale securizate”.
Comisia Europeană precizează că va ajuta statele membre să dezvolte software-ul necesar pentru verificarea documentului.