Usain Bolt a câştigat pentru a doua oară titlul mondial la proba de 100 metri
Usain Bolt a mai lăsat o amprentă în istoria atletismului. Sprinterul jamaican şi-a apărat cu succes titlul de cel mai bun atlet din lume, după ce a câştigat proba de 100 de metri la Mondialele de la Moscova. Chiar dacă a plouat şi părea că sportivii ar putea avea probleme în timpul cursei, Bolt a reuşit totuşi să-i depăşească pe Justin Gatlin şi Carter.
Bolt a trecut linia de sosire după 9,77 secunde.
Jamaicanul şi-a revendicat astfel medalia de aur, după ce a fost descalificat la aceeaşi cursă, acum doi ani la Daegu, însă nu a reuşit să obţină timpul din 2009, când a luat aurul cu 9,58 secunde. Pe doi s-a clasat Justin Gatlin cu 9,85 secunde, în timp ce Nesta Carter a luat medalia de bronz, cu un timp de 9,95 secunde.
Bolt era favoritul clar al cursei, în absenţa câştigătorului din 2011, Yohan Blake, şi a campionului din 2007, Tyson Gay.
"În acest an, mi-am propus să câştig cât mai multe trofee. Mai am posibilitatea să o fac la probele de 200 de metri şi 4x100 de metri. Deja, pentru ce va urma, mă voi gândi mai târziu", a spus Bolt.
Acesta este cel de-al doilea titlu mondial pentru Bolt la 100 metri, după cel cucerit în 2009, la Berlin.