Usain Bolt este pregătit pentru startul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro
Usain Bolt se află într-o formă destul de bună cu două luni și jumătate înainte de startul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro. Atletul jamaican a câştigat fără drept de apel proba de 100 de metri plat la turneul ”Golden Spike” desfăşurat în oraşul Ostrava din Cehia. El a înregistrat timpul de 9 secunde și 98 de sutimi.
Thomas Rohler din Germania a triumfat în concursul la aruncarea suliţei. În cea mai bună încercare, neamţul a reușit o aruncare de 87 de metri şi 37 de centimetri.
Un alt reprezentant al Germaniei, Markus Rehm, a învins în concursul săritorilor în lungime. Dublul campion paralimpic a obţinut victoria, înregistrând rezultatul de 8 metri şi 13 centimetri.
Francezul Renaud Lavillenie a fost cel mai bun în proba de sărituri cu prăjina.
Campionul olimpic de la Londra a sărit 5 metri şi 83 de centimetri. La competiţia de la Ostrava au avut loc şi cazuri mai neplăcute. Americanca Sandy Morris s-a accidentat la mână după ce prăjină ei s-a rupt în timpul saltului.