Usain Bolt vrea să înregistreze ca marcă un logo cu celebra sa poziţie de după victoriile sale în curse
Usain Bolt vrea să înregistreze ca marcă un logo cu celebra sa poziţie de după victoriile sale în curse.
Fostul atlet jamaican a depus deja cererea pentru această solicitare în data de 17 august, la United States Patent and Trademark Office.
Sportivul obişnuia în timpul carierei să se lase pe spate, cu un braţ îndoit şi celălalt întins, ambele indicând aceeaşi direcţie.
În logo-ul pe care Bolt îl vrea marcă înregistrată apare "silueta unui bărbat într-o poziţie distinctivă, cu un braţ îndoit şi arătând spre cap şi cu celălalt braţ ridicat şi arătând în faţă".
Jamaicanul intenţionează să folosească imaginea pe produse cum ar fi îmbrăcăminte, bijuterii, încălţăminte, ochelari de soare, genţi, dar şi în restaurante şi baruri cu tematică sportivă.
Usain Bolt, multiplu campion mondial şi olimpic la atletism, s-a retras din activitatea sportivă în 2017.