Usatîi este chemat în Parlament să dea explicaţii, după un reportaj difuzat de Publika TV
Deputaţii PD şi PCRM au cerut, astăzi, audierea ministrului Sănătăţii, Andrei Usatîi. Aleşii vor să afle detalii despre cazurile de testare a medicamentelor pe pacienţi.
"În ultima perioadă, în presă a apărut o investigaţie despre cazurile de testare a medicamentelor pe pacienţi. Aceasta se referă mai ales la pacienţii internaţi în Spitalul de Psihiatrie", a declarat deputatul PCRM Oxana Domente.
"Nu se ştie clar ce fel de medicamente au fost testate, cine e beneficiarul acestor testări şi din contul cui au fost achitate cheltuielile aferente? Dacă au fost sau nu respectate drepturile fundamentale ale persoanelor internate în instituţiile medicale? Să fie chemat ministrul Sănătăţii şi şeful Agenţiei Medicamentului ca să dea explicaţii în acest sens", a cerut şi deputatul din fracţiunea PD Stella Jantuan.
Cererea vine după ce Publika TV a difuzat un material legat de acest subiect.
Totodată, deputaţii vor să afle cum sunt stabilite preţurile la medicamentele vândute în farmacii. Aleşii spun că preţurile ar fi de patru ori mai mari decât cele stabilite de producători.
Mai mult de 240 de oameni şi-au riscat sănătatea pentru un producător britanic de medicamente. Mulţi dintre ei habar nu aveau că au ajuns cobai şi că statul a plătit milioane pentru aceste experimente dubioase. Acum, funcţionarii implicaţi în această schemă obscură au ajuns chiar ei să fie obiect de studiu. Doar că al procurorilor anticorupţie, care le-au pornit dosar penal.
Acum cinci luni, Publika TV v-a arătat cum la Spitalul Clinic de Psihiatrie Costiujeni, pe bolnavii de schizofrenie erau testate trei tipuri de medicamente. Aceste experimente pe oameni au durat din 2010 până în 2011. Studiul era făcut pentru o companie din România, care reprezenta interesele unui producător britanic. Atunci, coordonatorii proiectelor erau gata să jure că totul este strict legal.