Usatîi, mustrat de Leancă pentru că nu a reacţionat cuvenit în cazul "operaţiilor cu bormaşina", iar subiectul a ajuns în presa internaţională
Premierul Iurie Leancă este nemulţumit de atitudinea ministrului sănătăţii, Andrei Usatîi, care nu a luat măsuri privind scenele şocante din timpul operaţiilor, care au avut loc în spitalul pentru copii "Valentin Ignatenco" din Chişinău.
"Domnule ministru, v-am rugat să mergeţi la spital, însă, reacţia dumneavoastră nu a fost conform aşteptărilor mele, dar nici conform aşteptărilor societăţii. În loc să stingem focul prin luarea unor decizii imediate, iată că subiectul a luat amploare şi a ajuns şi în presa internaţională. Îmi pare rău că în Moldova se mai lucrează cu asemenea instrumente pe care nici nu le pot numi medicale. Am aşteptat să constatăm că aceste instrumente industriale nu sunt adecvate pentru activităţi în cadrul spitalului", a menţionat Leancă.
Totodată, în cadrul şedinţei de astăzi a Guvernului, prim-ministrul i-a cerut ministrului Sănătăţii să creeze o Comisie, care să efectueze o verificare a tuturor dispozitivelor din toate spitalele din ţară: "Vreau să stabilim necesităţile de dispozitive medicale pentru tot sistemul. Aşa cum prevede legea, trebuie să stabilim achiziţiile centralizate. Acest lucru va avea efecte pozitive asupra costurilor de achiziţii, dar şi asupra calităţii echipamentelor procurate. De asemenea, trebuie să elaborăm un mecanism pentru a asigura ca cerinţele tehnice pentru dispozitive să fie conform standardelor europene", a punctat Iurie Leancă.
După ce Publika TV a difuzat un reportaj despre modul în care chirurgii de la Spitalul "Valentin Ignatenco" operează cu bormaşina, ministrul Andrei Usatîi a fost obligat de premierul Leancă să viziteze instituţia pentru a clarifica situaţia. Venit la faţa locului, ministrul a acuzat medicii că sunt diletanţi şi a cerut acţionarea acestora în judecată.
"A fost o acţiune de reavoinţă. Scopul a fost unul: de a discredita instituţia. Rog actuala conducere a spitalului să prezinte toate materialele astea procuraturii pentru ca acest doctor să fie invitat să dea explicaţiile de rigoare pentru a lua şi măsurile necesare", a spus Usatîi.
Publika.md menţionează că la cel mai mare spital de pediatrie, medicii sunt nevoiţi să folosească unelte utilizate de muncitori pe şantier. Mai mult, iamginile cu chirurgii moldoveni care operează cu bormaşina şi cu cleşti ruginiţi au făcut şi înconjurul lumii. Publicaţii importante din străinătate au publicat imaginile şocante filmate în spitalul pentru copii "Valentin Ignatenco" din Chişinău.
- Andrei Usatîi susţine că ceea ce se întâmplă la Spitalul "Valentin Ignatenco" este o încercare de discreditare a instituţiei
- (VIDEO) Medicii de la spitalul "Valentin Ignatenco" recunosc că, pe lângă bormaşină, folosesc dalta şi ciocanul
- Anchetă la Spitalul "Valentin Ignatenco". O comisie specială va elucida cazul operaţiei efectuate cu o bormaşină