UTIL: Scaunul pentru copii şi tot ce trebuie să ştii despre el VIDEO
Nepăsarea şoferilor-părinţi poate avea consecinţe groaznice. Zilele trecute am văzut în trafic un şofer cu copilul în braţe, lucru care de altfel m-a motivat să scriu acest articol! În egală măsură a făcut-o şi statistica deceselor printre copii cu o vârstă de până la 14 ani, potrivit căreia, la nivel european, fiecare al treilea copil decedat moare într-un accident rutier, scrie Autostrada.md.
Odată ce v-aţi gândit la un astfel de fotoliu de protecţie, aflaţi că atât în magazinele din ţară, cât şi pe piaţa auto din Capitală pot fi găsite o serie de scaune auto pentru copii. Varietatea acestora cuprinde o mulţime de modele, dar când vine vorba să alegi una din ele, te întrebi care ar fi mai bună? Din start ar trebui să vă atenţionez că “ieftine şi bune” nu există, nu economisiţi pe viaţa copiilor voştri!
Un astfel de scaun este mai întâi de toate un echipament pentru protecţie şi mai apoi un loc confortabil.
În Germania, clubul automobilisic ADAC pune un accent mare pe rezistenţa scaunelor auto pentru copii, supununîndu-le la teste de impact lateral şi frontal. Rezultatele au identificat cele mai bune firme, cum ar fi Cybex, Romer, Chicco, Concord, Recaro sau Nania. Aceste companii folosesc un anume tip de plastic foarte rezistent şi materiale textile care nu provoacă alergii şi permit aerisirea lor. Cele mai scumpe scaune pentru copii, de regulă, sunt şi cele mai recomandate. Producătorii renumiţi oferă şi un certificat ECE R44/04, care vă asigură că au trecut testarea! Certificarea acestora nu este obligatorie, dar prezenţa codului respectiv vă asigură că procuraţi un fotoliu calitativ.
Continuare şi imagini video pe Autostrada.md.