Va fi Natalia Gavrilița primar, guvernator sau va avea carieră internațională? ”Sunt multe discuții” (VIDEO)
Natalia Gavrilița a răspuns care sunt perspectivele ei de viitor după ce a demisionat din funcția de prim-ministru. Va candida la Primărie, va fi guvernator al Băncii Naționale a Moldovei sau va urma o carieră internațională.
”Numele meu a fost menționat în contextul de guvernator al Băncii Naționale încă înainte de a deveni eu politician sau prim-ministru, pentru că, probabil, profilul meu de expertiză economică este considerat potrivit. În același timp, vreau să vă reamintesc că Banca Națională este o instituție independentă, unde este un guvernator numit pe un anumit mandat. Cred că nu este corect ca să discutăm acum despre această poziție. Dacă această funcție va deveni vacantă atunci trebuie să discutăm noi, ca și societate cine este potrivit pentru această funcție. Exact asta pot să vă spun pentru candidatura la Primărie. Sunt multe discuții. Eu înțeleg că toată lumea vrea să cunoască ce voi face eu în continuare”, a răspuns Natalia Gavrilița în cadrul unui Club de presă al Școlii de Jurnalism din Moldova, la care a participat azi.
Astfel, premierul a infirmat zvonurile din ultima perioadă cu privire la funcția pe care ar urma să o preia după ce a plecat de la Guvern. Totuși, a spus ce i-ar plăcea să facă în viitor.
”Eu întotdeauna mi-am dorit să creez un fond de investiții. De asemenea, am propuneri ca să fiu în consiliul de admnistrație ale unor organizații sau întreprinderi. De asemenea, am posibilitatea unei cariere internaționale, inclusiv, cu impact cu impact asupra Republicii Moldova. Până la urmă, pentru mine contează să-mi pun competența și experiența în slujba poporului meu”, a precizat vicepreședintele PAS.
Natalia Gavrilița a accentuat că în acest moment ar avea nevoie mai curând de o vacanță, decât să ia decizii asupra viitorului ei profesional.
”Vă promit să vă anunț când voi lua o decizie”, a dat asigurări Natalia Gavrilița.