Va fi sau nu va fi semnat un nou acord între ACUM şi PSRM? Răspunsul Maiei Sandu
Maia Sandu condiţionează semnarea unui nou acord între blocul "ACUM" şi Partidul Socialiştilor. Preşedintele PAS a lăsat să se înţeleagă că pentru asta este necesară demisia fostului deputat socialist Vladimir Ţurcan de la şefia Curţii Constituţionale. Declaraţia a fost făcută în contextul anunţului socialiştilor despre necesitatea semnării unui nou acord de colaborare.
După şedinţa Consiliului Republican al PSRM, preşedintele ţării, Igor Dodon, care este şi liderul informal al socialiştilor, a declarat că cele trei formaţiuni din majoritatea parlamentară trebuie să semneze un nou acord de colaborare, iar proiectul acestuia deja este pregătit.
"Sunt şi unele semne de întrebări. Niciun fel de reconfigurări nu vor fi, noi am asumat şi sper că acest lucru va fi în acordul politic, care trebuie să-l semnăm. Guvernarea trebuie să fie pe patru ani, ei insistau pe două luni. Vom vedea câţi deputaţi real sunt în această majoritate.", a spus Igor Dodon.
De asemenea, socialiştii susţin că sunt gata să semneze acest acord în cel mai scurt timp.
"Noi suntem gata chiar acum să semnăm în faţa Dumneavoastră. El este elaborat. Urmează pur şi simplu să semnăm.", a declarat Ion Ceban.
Co-preşedintele blocului "ACUM" Maia Sandu este mai reticentă în privinţa semnării unui asemenea document.
"Noi insistăm aici pe faptul că trebuie să se rezolva problema cu Curtea Constituţională. Recunosc că nu a fost o idee bună să fie delegaţi oameni pe criterii politice. Noi credem că cel mai bine este să revadă decizia de către Curtea Constituţională, să ajungă în fruntea Curţii Constituţionale o persoană care nu a avut calitatea de membru de partid.", a declarat Maia Sandu.
Înţelegerea politică temporară dintre PSRM, PAS şi PPDA a fost semnată la începutul lunii iunie. Singurul deputat care s-a arătat împotrivă este Octavian Țîcu. Ulterior, el l-a etichetat pe președintele Igor Dodon drept cadavru politic şi a spus că șeful statului ar intoxica orice partid cu care ar lucra.