Va reduce la jumătate durata unei călătorii între Tanger şi Casablanca. Cea mai rapidă linie de tren din Africa, inaugurată în Maroc
Cea mai rapidă linie de tren din Africa a fost inaugurată joi, 15 noiembrie, în Maroc, în prezența preşedinteluie Franţei, Emmanuel Macron, şi a regelui Mohammed VI al Marocului. Este vorba de o linie de tren de mare viteză, de concepţie franceză (LGV), care va reduce la jumătate durata unei călătorii între Tanger şi Casablanca, două importante centre comerciale şi industriale.
Lucrările au durat 7 ani și proiectul a costat 22,9 miliarde dirhami (2,4 miliarde de dolari), iar linia ar urma să intre în exploatare la sfârșitul acestei luni, acoperind distanţa de 350 de kilometri dintre Tanger şi Casablanca în două ore şi zece minute, în loc de patru ore şi 45 de minute, cât era în prezent. Pentru această linie, Marocul a cumpărat 12 trenuri de mare viteză de la grupul francez Alstom, care vor fi operate de compania feroviară de stat ONCF, şi care ar urma să transporte şase milioane de pasageri pe an.
Potrivit oficialilor marocani, această linie de tren va stimula creşterea în regiunea Tanger şi va permite atragerea de noi investiţii în zona de nord a Marocului, unde este amplasat unul din cele mai mari porturi din Africa. Cu toate acestea, există și unii critici ai acestui proiect, care susțin că este un simbol al unui Maroc cu două viteze şi va accentua şi mai mult diferenţele între regiunile acestei ţări, în condiţiile în care mai există zone în sudul Marocului unde nu sunt căi feroviare. Cei doi şefi de stat nu au făcut nicio declaraţie oficială la ceremonia de inaugurare, dar au plecat la bordul unui tren nou din gara renovată de la Tanger, un mare hub maritim între Africa şi Europa, scrie libertatea.ro.
Franţa este primul partener economic al Marocului însă în 2014 Spania i-a suflat acest titlu pentru schimburile comerciale. Între 2010 şi 2017, schimburile comerciale dintre cele două ţări au înregistrat o creştere medie de 5,8% pe an, de la 79,9 la 109,3 miliarde dirhami (7,4 până la 10,3 miliarde euro), potrivit Agerpres.