Va reveni sau nu Alexandru Pînzari la IGP? REACŢIA ministrului Voicu
Ministrul de Interne, Pavel Voicu, nu a venit cu un răspuns clar dacă îl va aduce sau nu înapoi pe fostul şef al Inspectoratului General al Poliţiei, Alexandru Pînzari, la IGP. Totuşi, Voicu a spus că dumnealui este un profesionist bun, iar dacă Guvernul îl va restabili în funcţie, abia după aceea se va lua o decizie.
"Am reuşit să discut cu dumnealui. Dincolo de deciziile politice, eu îl cunosc bine pe domnul Pînzari şi dumnealui este un profesionist bun, îi apreciez activitatea, a făcut lucruri bune la poliţie. Dumnealui a fost repus în funcţie de o instanţă. Ministerul de Interne este obligat să execute imediat această decizie. Însă, acolo, în această funcţie este deja o persoană, care la fel e profesionistă şi consider că echipa cu care am început activitatea, trebuie să fie dus acest mandat până la urmă, să arătăm cetăţenilor ce am reuşit să facem. Sunt sigur că decizia dumnealui va fi una onestă. Astăzi va fi şedinţa Guvernului, urmează să fie repus în funcţie, dacă va fi numit, abia ulterior voi discuta cu dumnealui pentru a vedea ce intenţii are şi atunci urmează să luăm o decizie", a precizat Pavel Voicu.
Întrebat câţi bani trebuie să îi întoarcă MAI lui Alexandru Pînzari, Pavel Voicu a spus că: "Nu am făcut un calcul, dar cred că salariul ar fi vreo 13.000 de lei si trebuie de calculat, e vorba de vreo 6-7 luni. Cred că în jur de 70.000 de lei, dar o sumă exactă nu ştiu".
PUBLIKA.MD aminteşte că magistraţii Judecătoriei Chişinău au stabilit că, în data de 10 iunie 2019, Alexandru Pînzari a fost demis ilegal, iar conform deciziei judecătorești, dânsul urmează să fie restabilit în funcție.
Pînzari a fost demis de Guvernul condus de Maia Sandu. Decizia a fost luată la propunerea lui Andrei Năstase, care exercita atunci funcția de ministru de Interne. În locul lui Pînzari în această funcţie a fost numit Gheorghe Balan, cumătrul lui Andrei Năstase.
- Ghimpu: Năstase trebuie să-și dea demisia din funcția de ministru de Interne. S-a făcut coordonatore, ca în romanul criminal "Nașul"
- Ministrul Apărării și-a cerut voie de la Igor Dodon să voteze un proiect aprobat astăzi la Guvern (VIDEO)
- Ministrul Apărării Pavel Voicu, în vizită oficială la Kiev (FOTO)