Vacanţă de vis pentru animalele de companie! Ce servicii le oferă un hotel din apropierea Chişinăului (VIDEO)
Odată cu începutul concediilor de vară, creşte cererea nu dor la foile turistice în staţiuni, dar şi la locurile din hotelurile pentru animalele de companie. Şi asta pentru că, deseori, stăpânii pisicilor şi câinilor nu au cu cine să-i lase în perioada vacanţei. În unul dintre aceste hoteluri locurile au fost deja rezervate pentru luna iulie.
Hotelul pentru animale este amenajat la caţiva kilometri de capitală, în sânul naturii. Fiecare client va avea apartamentul său cu toate comodităţile.
Fiecare locatar are dosarul său în care sunt indicate tabieturile şi particularităţile de caracter. Stăpânii aduc, de obicei, şi unele jucării sau lucruri de-ale patrupedului. Animalele sunt hrănite cu mâncarea preferată şi plimbate ore în şir.
Una dintre condiţiile înaintate de proprietarii hotelurilor pentru animale este ca acestea să fie vaccinate cel puţin cu două săptămâni înaintea cazării.
"Se fac programări preventiv. Se sună aproximativ cu o săptămână, două înainte. Rudelor le poţi lăsa animalele doar pe un timp. Este incomod pentru ei. În schimb noi avem condiţii bune. Avem cinologi şi veterinari", a declarat administratorul hotelului, Sidor Miron.
O zi în hotel costă de la 80 până la 180 de lei pentru câini şi de la 55 până la 85 de lei pentru pisici. Preţul depinde de sezon, greutatea animalului şi preferinţele sale culinare. Dacă stăpânul asigură hrana patrupedului, atunci el este mai mic. În hoteluri pot fi cazate şi păsări. Pentru ele sunt pregătite voliere.
- Vecinii sunt îngroziţi. O femeie din Bălţi a creat un azil de câini în propriul apartament
- Cursă inedită în Columbia! Căţei îmbrăcaţi în costume verzi au alergat pentru un act caritabil (VIDEO)
- Ce animal îţi place - câinele sau pisica? AFLĂ ce spune această preferinţă despre inteligenţa şi personalitatea ta