Vaccin la înălțime: Centru de vaccinare anti-COVID pe Transalpina, la altitudinea de 2.145 metri
Embed:
Un centru de vaccinare de tip drive-through va fi deschis pe 17 iulie pe Transalpina, în cel mai înalt punct al celei mai înalte şosele din România - Pasul Urdele, la altitudinea de 2.145 de metri, a informat luni Instituţia Prefectului Vâlcea.
Acest centru de vaccinare, unic în ţară datorită amplasării, va funcţiona pentru început doar în ziua de 17 iulie, în intervalul orar 10:00 - 18:00, iar imunizarea anti-COVID se va face cu serurile Pfizer şi Janssen (Johnson&Johnson), potrivit Prefecturii Vâlcea.
"Este o ocazie deosebită pentru cei care iubesc muntele şi drumeţiile să se bucure de priveliştea spectaculoasă pe care acest drum montan, unic în întregul lanţ al Munţilor Carpaţi, o oferă. Centrul va fi amplasat chiar în punctul cel mai înalt al şoselei - Pasul Urdele, la altitudinea de 2.145 metri. Îi invit pe toţi cei care încă nu s-au imunizat împotriva COVID-19 şi vor să viziteze această zonă să treacă pe 17 iulie şi pe la acest centru de vaccinare. Cu siguranţă va fi o experienţă de neuitat. Fiecare persoană care se vaccinează este importantă şi numai împreună, arătând că ne pasă de sănătatea noastră şi a celor dragi, putem să învingem această pandemie", a declarat prefectul Sebastian Fârtat, citat într-un comunicat al instituţiei.
La acest centru de imunizare de pe șoseaua Transaplina se pot prezenta toate persoanele care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19, indiferent de localitatea de domiciliu, doar cu actul de identitate și fără o programare prealabilă.
Prefectura Vâlcea precizează că cei care aleg să se imunizeze împotriva COVID-19 cu serul Pfizer se pot prezenta pentru rapel la orice centru de vaccinare (fix sau mobil) din țară, în care se administrează acest tip de vaccin.