„Vaccinați, vindecați sau morți”. Avertismentul ministrului Sănătății din Germania
Ministrul Sănătății din Germania, Jens Spahn, a avertizat luni că numărul mare al cazurilor noi de COVID-19 crește riscul ca oamenii care nu sunt vaccinați să se infecteze până la sfârșitul iernii – iar unii dintre aceștia vor muri, relatează ABC News.
Spahn i-a îndemnat pe germani să se vaccineze, inclusiv cu a treia doză, dacă s-au vaccinat în urmă cu mai mult de șase luni, pentru a reduce riscul de a face forme grave de COVID.
„Până la sfârșitul acestei ierni, aproape toți oamenii din Germania vor fi vaccinați, vindecați sau morți”, a spus ministrul.
El a recunoscut că această afirmație ar putea fi considerată cinică.
„Dar e adevărat. Cu varianta Delta, extrem de contagioasă, acest lucru este foarte, foarte probabil și de aceea recomandăm vaccinarea cât mai repede”, a spus Spahn.
Uniunea Europeană este așteptată să aprobe vaccinul împotriva COVID-19 pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani la sfârșitul săptămânii, a spus el. Aceasta, în condițiile în care copiii de vârstă școlară au una dintre cele mai mari rate de infectare din Germania.
UE va începe să livreze vaccinuri pentru copiii pe 20 decembrie, iar Germania va primi inițial 2,4 milioane de doze, a mai spus Spahn.