Vaccinul companiei Johnson & Johnson, recomandat de OMS şi în ţările unde se află în circulaţie variante mai contagioase ale coronavirusului
sursa foto: rohealthreview.ro
Vaccinul împotriva COVID-19 al companiei Johnson & Johnson este recomandat chiar şi în ţările unde se află în circulaţie variante mai contagioase ale coronavirusului, au indicat miercuri experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite agerpres.ro.
Grupul strategic consultativ de experţi (SAGE) cu privire la vaccinare al OMS, reunit luni, a publicat miercuri recomandările sale în legătură cu utilizarea vaccinului dezvoltat de gigantul farmaceutic american Johnson & Johnson şi pe care agenţia ONU l-a omologat vineri.
'În ţările în care răspândirea variantelor este ridicată şi în ţările în care dispunem acum de informaţii despre utilizarea acestui vaccin pentru a controla maladia cauzată de aceste variante, vă recomandăm utilizarea sa', a declarat Alejandro Cravioto, preşedintele SAGE, într-o conferinţă de presă.
'După ce am examinat datele, dispunem de un vaccin care se dovedeşte sigur', a adăugat el, precizând că vaccinul este recomandat de la 18 ani şi 'fără limită de vârstă'.
În ianuarie, Johnson & Johnson anunţase o eficacitate de 66% a vaccinului său împotriva COVID-19.
Acest vaccin este primul din cele omologate de OMS care necesită administrarea unei singure doze şi poate fi păstrat într-un frigider obişnuit, la temperaturi de 2-8 grade Celsius, timp de trei luni. La o temperatură de -20 de grade, valabilitatea sa este de trei ani.
Vaccinul de la Johnson & Johnson are autorizaţie de urgenţă în Statele Unite din luna februarie, în Canada de la începutul lui martie şi în Uniunea Europeană din 11 martie. Africa de Sud începuse anterior administrarea sa.
Grupul farmaceutic s-a angajat să-l comercializeze la preţul de producţie.
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, şi-a exprimat speranţa că sistemul internaţional COVAX va primi 'cât mai rapid posibil' 500 milioane de doze de vaccin de la Johnson & Johnson. Bruce Aylward, consilier al directorului general, a precizat că speră că primele doze vor fi distribuite în iulie 'sau chiar mai devreme'.
Potrivit directorului ştiinţific al companiei americane, Paul Stoffels, serul de la Johnson & Johnson 'este primul vaccin care a fost studiat la scară foarte mare (în jur de 40.000 de persoane), inclusiv asupra variantelor'.
El a fost testat în studii clinice pe persoane de 18 ani şi peste în mai multe ţări, în special în SUA, Mexic, Brazilia şi Africa de Sud.
Spre deosebire de vaccinurile dezvoltate de Pfizer-BioNTech şi Moderna, care utilizează tehnica inovatoare a ARN mesager, cel de la Johnson & Johnson este un vaccin cu 'vector viral'.
El utilizează ca suport un alt virus puţin virulent, transformat prin adăugarea de instrucţiuni genetice de la o parte a SARS-CoV-2, responsabil de maladia COVID-19. După pătrunderea sa în celule, o proteină tipică a SARS-CoV-2 este produsă, învăţând sistemul imunitar să îl recunoască. O tehnică similară este folosită şi pentru vaccinul rusesc Sputnik şi cel la de la AstraZeneca.