Vaccinurile anti-COVID-19, procurate din bugetul de stat, vor fi scutite de TVA și taxe vamale
Parlamentul a votat, joi, în două lecturi, un proiect prin care se instituie facilități fiscale și vamale la importul și livrarea pe teritoriul Republicii Moldova a vaccinurilor anti-COVID-19. În acest sens a fost modificată Legea pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal și Legea cu privire la tariful vamal. Inițiativa a fost susținută de 68 de deputați.
Potrivit modificărilor operate, pentru întreaga perioadă a stării de urgență și/sau a stării de urgență în sănătate publică se instituie facilități fiscale și vamale la importul și livrarea pe teritoriul țării a vaccinurilor anti-COVID-19 procurate din resursele financiare ale statului prin scutirea acestora de TVA fără drept de deducere, taxa vamală și taxa pentru efectuarea procedurilor vamale.
Dacă nu ar fi aceste facilități, 10 milioane de lei din cele 137 de milioane alocate pentru prima etapă de procurare a vaccinurilor ar fi fost cheltuite pentru taxe vamale, a declarat deputatul Petru Burduja, care se numără printre autorii inițiativei legislative.
Prin aplicarea mecanismului de realizare a facilităților fiscale și vamale proiectul de lege va încuraja agenții economici pentru a importa și livra pe teritoriul țării vaccinul anti-COVID-19 procurat din resursele financiare ale statului, argumentează autorii PROIECTULUI, un grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare PSRM.
Săptămâna trecută, deputații au votat proiectul de lege care reglementează procedura simplificată de achiziție a vaccinurilor anti-COVID. Astfel, în cazuri de urgență, contractele pot fi aprobate fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare. De asemenea, este permisă plata în avans pentru achizițiile publice privind procurarea serului.