Vadim Mişin i-ar da medalie lui Vladimir Voronin
Fostul comunist, deputatul neafiliat Vadim Mişin, i-ar fi dat medalia cea mai înaltă din stat fostului său şef de partid, Vladimir Voronin. Asta pentru că, spune deputatul, în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009 nu s-a vărsat nicio picătură de sânge. Vadim Mişin a făcut aceste declaraţii la emisiunea Fabrika. Expertiza internaţională făcută anul trecut a demonstrat că Valeriu Boboc a murit în urma loviturilor care i-au fost aplicate.
"Absolut sincer, lui Vladimir Voronin i-aş fi dat medalia cea mai înaltă din stat pentru că nu s-a vărsat nicio picătură de sânge din cauza poliţiei. Maltratări au fost, că au fost bătuţi oameni, iar procurorii care achetau nu ştiau vreun caz. Apoi, ele au apărut cam peste o lună. Tuturor le-am dat aceeaşi întrebare dacă au văzut persoanl vreun bărbat bătut. Toţi au spus că nu. A trecut o lună şi au apărut toţi acei bătuţi", a spus Vadim Mişin.
De asemenea, fostul comunist susţine că la 7 aprilie 2009 a avut loc un protest de proporţii, care ulterior nu a mai putut fi controlat.
"Eu am fost, am văzut multe fotografii şi dovezi de la acele evenimente. Eram membru al Comisiei Parlamentului. Este părerea mea, s-a încercat să se atragă anumite păreri că Rusia ar fi fost implicată, dar nu sunt argumentate. În fond, ei nu au mai mult decât ceea ce am văzut. A fost protest de proporţii, nu foarte mare. Apoi, treptat, acesta s-a transformat în aceea ce a fost şi a devenit incontrolabil", a adăugat fostul comunist.
Imediat după evenimentele din 7 aprilie 2009, Vladimir Voronin a acuzat România că ar fi încercat să organizeze o lovitură de stat la Chişinău şi a expulzat ambasadorul român acreditat în Moldova.
Amintim că, potrivit datelor oficiale, peste 460 de oameni au avut de suferit de pe urma torturii după evenimentele din aprilie 2009. Trei tineri au fost găsiţi morţi, iar în cazul lui Valeriu Boboc, expertiza internaţională a arătat că a decedat din cauza loviturilor.