VADIM SCARLAT ŞI-A RECUNOSCUT VINA. Medicul obstretician a revenit astăzi la muncă
Medicul Vadim Scarlat, suspectat că a mituit câţiva judecători, a revenit astăzi la muncă. Doctorul a ales să activeze doar la o instituţie privată şi a renunţat la postul pe care îl deţinea la Institutul Mamei şi Copilului.
Totuşi, Scarlat are interdicţia de a părăsi ţara în următoarele 60 de zile. În luna octombrie, în dosarul "mită pentru judecători", au fost reținute zece persoane.
Tot astăzi, dosarul Tomograf a ajuns în instanţă, după ce Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală. Șeful secției Radiologie a Centrului de Diagnosticare, Silviu Condrea, va compărea pe banca acuzaţilor. Doctorul este acuzat de abuz în serviciu şi îmbogățire ilicită. El a fost reţinut de CNA la sfârşitul lunii iulie, împreună cu alţi şase medici .
Procurorii au stabilit că Silviu Condrea avea înţelegeri cu angajaţi de la mai multe clinici private şi de stat ca să trimită pacienţii la investigaţii contra-cost în secția pe care o conduce, prin ocolirea programărilor. Prin această schemă, instituţia medicală a fost prejudiciată cu peste un milion de lei.
Doctorul a fost suspendat din funcţie şi şi-a recunoscut parţial vina.
În prezent, el se află în arest la domiciliu şi riscă o amendă de până la 400 de mii de lei sau şapte ani de puşcărie.
- A încălcat legea chiar şi după ce a fost plasat în izolatorul CNA. Pentru ce şi de la cine a cerut un bărbat MITĂ DE 13.000 DE EURO
- Zeci de poliţişti din Sao Paulo, arestaţi pentru presupuse legături cu traficanţi de droguri
- Medicul Vadim Scarlat, bănuit într-un dosar de corupţie, acasă de sărbători
- AU LĂSAT TOTUL PE ULTIMA ZI. Unii moldoveni au mers abia azi la cumpărături