Toate staţiile de metrou, trei gări şi şapte judecătorii au primit marţi mesaje anonime de alertă cu bombă, transmite
RIA Novosti.
Totodată, potrivit serviciilor de urgenţă din capitala Rusiei, mesaje similare au fost expediate pe adresele unor centre comerciale din suburbiile Moscovei.
Valul de alerte anonime cu bombă a cuprins diferite oraşe din Rusia încă de la sfârşitul anului trecut. Potrivit acestora, ar fi fost minate şcoli, grădiniţe, staţii de metrou, centre comerciale.
Recent, FSB-ul rusesc a depistat că mesajele au fost expediate din Olanda, apoi din Elveţia.
Procuratura Generală a început blocarea accesului spre aceste resurse de pe teritoriul Rusiei, însă deocamdată, nu a reuşit sistarea valului de ameninţări.