Val de arestări în Ecuador, în războiul cu crima organizată. 70 de suspecţi au ajuns după gratii
Autorităţile din Ecuador au anunţat miercuri arestarea a 70 de suspecţi în cadrul războiului cu crima organizată. Operaţiunile poliţiei au avut loc la o zi după ce mai mulţi bărbaţi înarmaţi au luat cu asalt un post de televiziune în timpul unei transmisiuni în direct.
În raziile din întreaga ţară au fost confiscate de asemenea arme de foc, muniţii, explozivi, dispozitive incendiare şi vehicule, a comunicat poliţia. Au fost eliberaţi trei poliţişti răpiţi de bandele de infractori şi au fost reţinuţi 17 deţinuţi evadaţi, relatează Reuters, potrivit Digi24.ro.
Preşedintele ecuadorian Daniel Noboa, care a decretat luni starea de urgenţă, iar marţi starea de „conflict armat intern”, a emis marţi un decret prin care 22 de grupări infracţionale sunt desemnate ca organizaţii teroriste, iar comandantul armatei, Jaime Vela, a afirmat într-un discurs că „toate aceste grupuri sunt acum obiective militare”.
Situaţia de securitate din Ecuador s-a deteriorat recent, menţionează Reuters.
Marţi, televiziunea TC a fost atacată cu arme, la Guaiaqul, iar mai mulţi jurnalişti şi alţi angajaţi au fost luaţi ostatici.
Strigătele şi focurile de armă s-au auzit în direct. La sfârşitul săptămânii trecute şi începutul celei curente luni au evadat din închisori doi gangsteri - Adolfo Macias, zis Fito, considerat inamicul public numărul 1, lider al grupării criminale Los Choneros, care conform experţilor are circa 8000 de membri, respectiv unul din conducătorii unei alte bande puternice în domeniul drogurilor, Los Lobos.
Rata omorurilor în Ecuador a ajuns anul trecut la 46,5 la suta de mii de locuitori, cea mai înaltă din istoria ţării andine odinioară paşnice şi una din cele mai ridicate din America Latină. Mai multe bande cu legături cu cartelurile mexicane luptă pentru controlul rutelor de trafic al drogurilor prin Ecuador, care este o ţară importantă de tranzit pentru cocaina din America de Sud.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume!