VAL DE CANICULĂ PESTE MOLDOVA. Termometrele vor urca până la 33 de grade
Sfârşitul lunii mai ne aduce vreme caniculară, anunţă meteorologii, care prognozează temperaturi de peste 30 de grade în toată ţara. În sud, mercurul din termometre va urca până la 33 de grade. Specialiştii spun că aceste valori depăşesc norma cu aproape opt grade şi sunt cauzate de influenţa maselor de aer cald din nordul Africii.
"Spre sfârşitul lunii ne aşteptăm ca temperaturile să crească deja la valori de 13 -18 grade Celsius pe timp de noapte, iar pe timp de zi, între 28 şi 33. Dacă ne aşteptăm la valori termice de 33 de grade Celsius pe o suprafaţă mai mare de 33 de procente din teritoriul ţării, atunci am putea emite şi o avertizare de cod galben de caniculă", a declarat Ghenadie Roșca, șeful Centrului de prognoze meteo
Astăzi, în raioanele din nord sunt prognozate până la 22 de grade Celsius, iar în cele din sud, până la 27. În Capitală, mercurul din termometre va urca până la 25 de grade. Meteorologii anunţă că va mai ploua pe alocuri, în următoarele două zile.
La începutul săptămânii viitoare, termometrele vor indica între 25 şi 30 de grade Celsius.
Pentru a evita problemele de sănătate, medicii le recomandă oamenilor să consume cât mai multe lichide, fructe și legume. Mai mult, oamenii sunt sfătuiți să evite ieșirile din casă după-amiaza, când soarele e mai puternic