Valentin Dolganiuc îl critică dur pe Andrei Năstase: Este dirijat de Moscova şi Usatîi. Îi convine invalidadarea mandatului de primar
Embed:
Unul dintre fondatorii Platformei "DA", Valentin Dolganiuc, fost apropiat al lui Andrei Năstase, a criticat dur acţiunile acestuia. Potrivit lui, liderul PPDA ar putea fi coordonat de Moscova şi Renato Usatîi. Dolganiuc a declarat la un post privat de televiziune că lasă de dorit atât comportamentul, cât şi limbajul lui Năstase, căruia nu i-ar conveni să ajungă în funcţia de primar al Capitalei, potrivit 10tv.md.
"Se iau aceste decizii în Republica Moldova sau se iau aceste decizii în altă parte. Dar dacă Andrei Năstase este un interpus, aşa cum se spune că este în spatele lui sau cei care au fost judecaţi, Victor şi Viorel Ţopa. Dar dacă deciziile astea se iau în altă parte, de exemplu de Renato Usatîi", a spus Valentin Dolganiuc, fost membru al Platformei DA.
Dolganiuc a declarat că apar semne de întrebare şi referitor la participarea preşedintelui Igor Dodon şi Usatîi la protestele organizate de Platforma "DA" în 2015.
"Decizia nu a fost luată în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Acestă decizie a fost luată în culise, în altă parte şi noi când ne-am trezit eram împreună în PMAN. În aceste condiţii am nimerit cam într-o mizerie şi acum încerc să spun lucrurilor pe nume ca să ştie toată lumea ce se întâmplă", a spus Valentin Dolganiuc, fost membru al Platformei DA.
Referindu-se la rezultatul alegerilor din Capitală, Dolganiuc a adăugat că Năstase a acumulat mai multe voturi nu pentru că l-a susţinut majoritatea, dar pentru că a fost votat de unionişti, iar acum mesajul acestora este blamat şi exclus de PPDA şi PAS.
"Cei 10-15 procente de unionişti a votat pentru el şi au votat nu pentru el, au votat împotriva lui Ceban, ca nu cumva aici în Chişinău să pună mâna Moscova", a spus Valentin Dolganiuc, fost membru al Platformei DA.
Dolganiuc a mai declarat că lui Năstase îi convine invalidadarea mandatului de primar.
"La primărie, dacă mergi ca primar, peste un an de zile trebuie să araţi anumite lucruri", a spus Valentin Dolganiuc, fost membru al Platformei DA.V
Dolganiuc susţine că protestele nu vor duce nicăieri, pentru că nici organizatorii nu ştiu încotro să-i dirijeze pe manifestanţi.

- Replici tăioase aruncate de Andrei Năstase la adresa lui Dorin Chirtoacă: Țara arde, dar ei se vor pe scenă
- NĂSTASE SE LEAPĂDĂ DE UNIRE. Ce declarație a făcut liderul PPDA pentru un post TV din Rusia
- Protest în centrul Capitalei. Câte persoane s-au strâns în PMAN. IMAGINI DIN DRONĂ (FOTO)
- Mihai Ghimpu: Andrei Năstase nu a ţintit niciodată funcţia de primar, pentru că acolo trebuie de muncit mult