Valentina Naforniţă va interpreta Imnul de Stat în cadrul concertului festiv de Ziua Independenţei
foto: instilulmeu.ro
canal tv
Una din cele mai apreciate cântărețe de operă din lume Valentina Naforniţă va interpreta Imnul de Stat al Republicii Moldova în cadrul concertului festiv cu prilejul Zilei Independenței din acest an. Iniţiativa îi aparţine premierului Vald Filat. Acesta a avut astăzi o întrevedere cu interpreta de operă.
Valentina Naforniţă este câștigătoarea ediției din 2011 a concursului BBC Cardiff Singer of the World, Marea Britanie, cât şi a altor concursuri de talie europeană.
Absolventă a Colegiului de Muzică Ştefan Neaga din Chişinău, şi a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la moment, Valentina Naforniţă locuieşte la Viena, activând la Opera de Stat de acolo - una din cele mai prestigioase şi renumite opere din lume.