Valentino Rossi a testat noul Ducati
De şapte ori campion mondial la motociclism, italianul Valentino Rossi a testat în premieră modelul Ducati Desmodedici GP12, echipat cu un motor de 1000 centimetri cubi, care va fi folosit de către echipa italiană în sezonul viitor al Motomondialului de viteză.
"Sunt bucuros după această experienţă. Îmi place motocicleta GP12 şi cred că aceasta face pilotajul mult mai plăcut. Am ieşit pentru prima dată pe circuit cu acest model nou şi mai avem încă multă muncă de făcut. Însă, motorul se simte mult mai bine şi motocicleta răspunde mai bine la comenzi în viraje", a declarat Valentino Rossi.
Alături de italian şi americanul Nicky Hayden va proba pentru prima dată Desmosedici GP12 pe circuitul de la Jerez.
Clasa MotoGP a Motomondialului de Viteza revine începând cu sezonul 2012 la motoarele de 1000 centimetri cubi, iar echipa Ducati este prima care a testat noul material de concurs.