Valeriu Lazăr a plecat la Moscova pentru a negocia semnarea unui nou contract de import al gazelor
O delegaţie condusă de vicepremierul Valeriu Lazăr a plecat astăzi într-o vizită oficială la Moscova. Oficialii moldoveni vor relua discuţiile cu reprezentantii gigantului rus Gazprom privind semnarea unui nou contract de import al gazelor. Potrivit serviciului de presă al Ministerului Economiei, la negocieri va participa şi preşedintele Moldovagaz, Alexandru Gusev.
Până în prezent, Moldova nu a reuşit să semneze un contract de livrare a gazelor ruseşti cu gigantul rus Gazprom. Prin urmare, la sfârşitul anului trecut au fost prelungite condiţiile de import, stabilite în documentul aprobat în 2006.
Gazprom refuză să semneze un nou acord, deoarece Moldova şi-a asumat angajamentul de a implementa pachetul energetic III european, care prevede demonopolizarea pieţei importului de gaz naturale.
În prezent, preţul de achiziţionare a gazelor livrate în Republica Moldova este de 387 dolari SUA pentru 1.000 de metri cubi.